Primăria Sectorului 4 va beneficia de sprijin financiar, acordat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei, pentru reabilitarea termică a unui număr de 6 imobile, după ce, în cursul anului trecut, tot prin intermediul Programului Naţional de Reabilitare Termică, au fost finalizate lucrările în cazul a 9 blocuri de pe raza acestei unităţi administrative, potrivit unui
Pentru realizarea lucrărilor de reabilitare termică a blocurilor din Sectorul 4, proprietarii vor suporta 20% din costuri. După cum a precizat primarul Sectorului 4, lucrările de reabilitare termică vor fi plătite, inițial, de administrația locală banii urmând să fie recuperați de la locatari în termen de zece ani.
Primăria Sectorului 4 pregătește ample lucrări de reabilitare termică. Pentru o listă de 109 blocuri a fost elaborată documentația de avizare și urmează să fie elaborate proiectele tehnice (găsiți mai jos lista).Valoarea investițiilor necesare pentru reabilitarea termică a celor 109 blocuri, incluse în Programul multianual privind creșterea eficienței performanței energetice
Reabilitarea termică a blocurilor de locuințe din Sectorul 4. Sursa foto: Primăria Sectorului 4 Blocurile deja au fost expertizate. Blocurile din zonele menționate mai sus au fost deja expertizare și documentația tehnico-economică a fost finalizată. Cele 78 de imobile au nevoie urgentă de intervenții consistente și specifice.
Primăria sectorului 4 nu a răspuns direct cu sumele și plățile pe care le-a făcut pentru reabilitare în acești patru ani. Urmează să revin cu detalii. În iunie 2019, Consiliul Local al sectorului 4 aproba o hotărâre pentru o finanțare de până la 58,2 milioane de euro de la Banca Europeană de Investiții. Povestea unui bloc din
Peste 500 de milioane de lei obţinuţi prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) vor fi investiţi în reabilitarea termică a blocurilor din Sectorul 4, potrivit unui comunicat al autorităţii locale transmis, marţi, AGERPRES.
UMXq1j.
reabilitare termica sector 4